Țurțurel, omul de zăpadă

Fabulă scurtă despre a împărtăși cu ceilalți în comunitate și ce lucruri minunate putem face împreună dacă suntem deschiși să lăsăm la o parte ego-ul și ambițiile personale.

1/6/20251 min citit

Țurțurel, omul de zăpadă, cânta la saxofon cu prietenii lui, animalele din pădure. Dar după un timp aceștia se opresc, înghețați de frig, în țurțuri și îi spun:

‘Țurțurel, sufli atât de tare, că ne-ai răcorit, ni s-a făcut frig!! Știm că ești cel mai bun, nu mai e altul ca Țurțurel, omul de zăpadă, dar noi plecăm acasă!’

Țurțurel se rugă de ei să mai stea dar Bursucului îi înghețaseră lăbuțele pe trompetă, Iepurașul se plângea că i-au înțepenit urechile și nu mai aude nimic, Ursul cu greu mai trăgea de contrabasul căruia i se lipeau corzile de frig iar Vulpea abia își dregea glasul acuzând noduli la corzile vocale.

Văzându-și prietenii nemulțumiți, Țurțurel avu o idee salvatoare:

‘Prieteni, aș vrea să cânt mai puțin, să vă pot auzi și pe voi, să suflu mai ușor și să nu mai încerc tot timpul să vă răcoresc!’

Amicii lui au fost de acord. Zis și făcut: a doua zi au adus o găleată cu apă caldă pe care au turnat-o peste Țurțurel. Deși s-a topit nițel, Țurțurel omul de zăpadă a căpătat dintr-o dată un sunet cald, pufos și plin de aburi. Cu toții s-au bucurat că în sfârșit puteau face o muzică frumoasă împreună!

MORALA: Muzica încălzește sufletele tuturor nu doar ambiția unora de a fi mai presus decât ceilalți.